Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mandri asta le nutresc;
Caci ramane stanca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Nu iti dai seama cat de mult iti lipseste România decat in momentul in care esti plecat o perioada. Pentru mine asa a fost, nimic nu s-a comparat cu senzatia pe care am trait-o atunci cand, dupa un an de zile de strainatate, m-am intors in tara si am auzit limba romana. Nu mai conta ca acele vorbe auzite erau la benzinarie si erau banale, era vorba de confortul si siguranta ca esti din nou “Acasa”.
Poate unii dintre voi cred ca bat campii, dar este o senzatie reala pe care am trait-o si care m-a facut sa realizez ca imi iubesc tara si chiar daca acum se intampla atatea si atatea lucruri neplacute, nicaieri in lumea asta nu ma voi simti ca Acasa.
Deci “La multi ani Românie! La multi ani Români, oriunde v-ati afla!”
Te cred pe cuvant pt ca eu am aceeasi senzatie si dupa ce ma intorc din concediu (suparata ca am plecat din Paradis, dar bucuroasa ca aud limba romana).
La multi ani si tie, fluturas mic si dragut!
Exact asa m-am simtit eu. Dupa 6 luni petrecute in strainatate, ii innebunisem pe colegii de facultate cu melodia de la Vama Veche – "Romania is my country".
Cred ca este si legat de identitate. Cand esti intr-o masa de romani incerci sa te diferentiezi prin altceva – coafura, haine, limbaj, cluburi, masini etc. In afara tarii, lucrurile stau altfel. Psihic te simti in general bine ca esti altfel.
Dar cunosc si reversul medaliei – oameni care se bucura ca au plecat si s-au amestecat in multime, ascunzand ca sunt romani.